Legislatie:
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTATILOR SENATUL
LEGEA Nr.329/2003
privind exercitarea profesiei de
detectiv particular,
cu modificarile si completarile
ulterioare
NORME de aplicare a Legii Nr.329/2003
Parlamentul României adopta prezenta
lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - (1) Detectivul particular este
persoana atestata în conditiile
prezentei legi si care, fara sa aduca
atingere dreptului la viata intima,
familiala si privata ori altor drepturi
si libertati fundamentale, la cererea
persoanelor fizice sau juridice,
desfasoara activitati specifice de
investigare, referitoare la:
a) conduita si moralitatea publica a
unei persoane;
b) date privind solvabilitatea ori
seriozitatea unei persoane fizice sau
juridice potentiala partenera într-o
afacere;
c) persoanele disparute de la domiciliu;
d) bunurile care fac obiectul unor
litigii de natura civila sau penala
înstrainate în scopul prejudicierii
intereselor unei parti în proces;
e) asigurarea protectiei împotriva
scurgerii unor informatii din sfera
vietii private sau a activitatii
agentilor economici care doresc sa
pastreze confidentialitatea acestora.
(2) Activitatea detectivului particular
nu poate fi contrara reglementarilor
legale interne sau celor internationale
la care România este parte, sigurantei
nationale, ordinii publice sau bunelor
moravuri.
(3) Informatiile obtinute în urma
activitatilor desfasurate de detectivul
particular sunt destinate exclusiv
clientului acestuia, în conditiile
prezentei legi.
Norme:
1.1. Prin activitati specifice de
investigare, în sensul prezentelor norme,
se întelege activitatile de studiere
amanuntita si de cercetare, efectuate în
cazul investigat de catre detectivul
particular prin folosirea mijloacelor,
metodelor si procedurilor adecvate de
lucru, în scopul realizarii sarcinii
investigatiei inclusiv, în functie de
caz, masurile specifice de acoperire
care sa asigure protectia investigatiei.
1.2. Detectivul particular va refuza
cazul atunci când clientul solicita
activitati ce încalca normele legale în
vigoare sau bunele moravuri si va
comunica acest lucru organelor de
politie, iar în cazul în care constata
ca informatiile solicitate de client
vizeaza siguranta nationala, va sesiza
de îndata autoritatile cu atributii în
domeniu.
Art. 2. - (1) Detectivul particular îsi
poate exercita profesia, dupa caz, în
cadrul societatilor specializate sau al
cabinetelor individuale de detectivi
particulari, înfiintate conform
legislatiei comerciale si care
functioneaza în baza licentei eliberate
de Inspectoratul General al Politiei
Române.
(2) Obiectul de activitate al
societatilor specializate si al
cabinetelor individuale de detectivi
particulari este unic.
(3) Conducatorii executivi ai
societatilor specializate de detectivi
particulari trebuie sa fie absolventi ai
facultatii de drept sau ai unei scoli
postliceale de detectivi ori sa fi
îndeplinit functia de politist ori
lucrator în cadrul unei institutii
publice cu atributii în domeniul ordinii
publice sau sigurantei nationale cu grad
de ofiter si sa îndeplineasca conditiile
prevazute la art. 5 lit.c), d), e) si
f).
(4) Asociatii sau actionarii persoane
fizice ai societatilor specializate de
detectivi particulari, înfiintate
conform alin. (1), trebuie sa
îndeplineasca cumulativ conditiile
prevazute de art. 5 lit. d) si e).
Norme:
2.1. Pentru obtinerea licentei de
functionare, asociatii/actionarii
societatilor specializate trebuie sa
îndeplineasca conditiile prevazute de
art. 5 lit. d) si e) din Legea nr.
329/2003 privind exercitarea profesiei
de detectiv particular, cu modificarile
si completarile ulterioare, denumita în
continuare lege.
2.2. Pentru obtinerea licentei de
functionare conducatorii societatilor
specializate sau ai cabinetelor
individuale de detectiv particular depun
la inspectoratul de politie judetean sau
la Directia Generala de Politie a
Municipiului Bucuresti, dupa caz,
urmatoarele documente:
a) cerere adresata Inspectoratului
General al Politiei Române - Directia de
investigatii criminale, prin care se
solicita eliberarea licentei de
functionare, înregistrata si datata, din
care sa rezulte denumirea, adresa
sediului social/administrativ si a
punctelor de lucru, numele si calitatea
conducatorilor executivi, numarul de
telefon si fax;
b) copia actului de proprietate sau de
folosinta pentru sediul social/administrativ
si pentru punctele de lucru;
c) pentru conducatorii executivi ai
societatii - copie legalizata a diplomei
de studii pentru absolventii
facultatilor de drept sau ai unei scoli
postliceale de detectivi particulari ori
a unei adeverinte din care sa reiasa ca
au îndeplinit functia de politist sau
lucrator în cadrul unei institutii
publice cu atributii în domeniul ordinii
publice ori sigurantei nationale cu grad
de ofiter;
d) avizul, în copie, eliberat de
inspectoratul de politie judetean sau,
dupa caz, de Directia Generala de
Politie a Municipiului Bucuresti, în
raza careia functioneaza societatea sau
cabinetul individual de detectivi
particulari;
e) declaratie scrisa si autentificata
din care sa rezulte ca nu desfasoara o
activitate care implica exercitarea
autoritatii publice pentru conducatorii
executivi;
f) copie legalizata a actului
constitutiv al societatii, în care sa
fie mentionat codul CAEN, sau a
contractului de societate si statutului
societatii, dupa caz, ori a statutului
cabinetului individual de detectiv
particular;
g) copii de pe actele de identitate ale
conducatorilor executivi;
h) copie a certificatului de
înregistrare a societatii la oficiul
registrului comertului;
i) certificate medicale, în original,
pentru conducatorii executivi;
j) lista cu mijloacele materiale-tehnice,
de transport, de comunicatii, a
mijloacelor audio-video, a aparaturii de
identificare, a centrelor de
supraveghere si a tehnicii de calcul, pe
care urmeaza sa le foloseasca;
k) copie a atestatului de detectiv
particular - numai pentru cabinetele
individuale;
l) regulamentul de organizare si
functionare;
m) certificat de cazier judiciar.
2.3. Baremele medicale pentru dobândirea
calitatii de detectiv particular se
stabilesc prin ordin al ministrului
administratiei si internelor, cu avizul
Ministerului Sanatatii.
2.4. Regulamentul de organizare si
functionare va avea urmatorul cuprins:
a) dispozitii generale;
b) structura organizatorica a societatii;
c) conditii de angajare (cu respectarea
legislatiei muncii si a prevederilor
Legii nr. 329/2003);
d) pregatirea personalului si controlul
acestuia în activitatea desfasurata;
e) atributiile personalului societatii
sau cabinetului individual;
f) dotarea personalului;
g) fluxul informatiilor rezultate în
urma procesului de investigare si
nivelul de acces al personalului
societatii/cabinetului individual la
acestea;
h) dispozitii finale, care vor cuprinde
în mod obligatoriu prevederi referitoare
la obligatia de a nu angaja personalul
în actiuni de forta, în executari silite,
recuperari de debite, conflicte stradale
sau între grupuri de persoane,
obligativitatea încetarii raporturilor
de munca cu angajatul în cazul
retragerii avizului sau atestatului de
exercitare a profesiei de detectiv
particular, precum si obligatia de a
comunica, în termen de 10 zile,
inspectoratului de politie judetean sau
Directiei Generale de Politie a
Municipiului Bucuresti, dupa caz, cu
privire la modificarile produse în
organizare, structura, adresa sediului
social sau a punctelor de lucru.
2.5. Inspectoratele de politie judetene
si Directia Generala de Politie a
Municipiului Bucuresti vor transmite, în
termen de 5 zile de la primire,
documentele mentionate la pct. 2.2 la
Inspectoratul General al Politiei Române
- Directia de investigatii criminale, cu
propuneri motivate privind eliberarea
licentei de functionare.
2.6. Încetarea sau întreruperea
activitatii pentru care s-a acordat
licenta de functionare a societatii, cu
precizarea intervalului de timp, va fi
comunicata în termen de 10 zile la
inspectoratele de politie judetene sau
la Directia Generala de Politie a
Municipiului Bucuresti, dupa caz.
2.7. Toate documentele prevazute la pct.
2.2 vor fi depuse în doua exemplare, în
copie legalizata, cu exceptia
certificatului de cazier judiciar
prevazut la pct. 2.2 lit. m) si a
certificatelor medicale prevazute la
pct. 2.2 lit. i), care vor fi depuse în
original si însotite de o copie
legalizata.
2.8. Licenta de functionare se
elibereaza de Inspectoratul General al
Politiei Române numai dupa verificarea
îndeplinirii tuturor conditiilor
prevazute de lege.
2.9. Forma si continutul licentei de
functionare sunt prevazute în anexa nr.
1 la prezentele norme.
2.10. Pentru realizarea obiectului unic
de activitate, societatile specializate
si cabinetele individuale pot efectua:
a) consultanta de specialitate;
b) activitati de investigare pentru
realizarea prevederilor art. 1 alin. (1)
din lege, prin folosirea de mijloace,
proceduri si metode de munca, precum si
orice alte activitati permise de lege si
în conditiile legii, în scopul
solutionarii cazului.
Art. 3. - (1) Detectivul particular este
obligat sa pastreze secretul profesional
asupra datelor si informatiilor obtinute.
(2) Datele si informatiile prevazute la
alin. (1) pot fi comunicate, la cerere,
în conditiile legii, numai instantelor
judecatoresti si Ministerului Public,
daca acestea sunt utile pentru aflarea
adevarului în cauzele penale.
(3) În activitatea desfasurata,
detectivul particular se supune legii,
statutului societatii specializate de
detectivi sau al cabinetului individual
de detectivi particulari.
CAPITOLUL II
Dobândirea calitatii de detectiv
particular
Art. 4. - Activitatea de detectiv
particular poate fi desfasurata numai de
persoanele care sunt atestate
profesional.
Art. 5. - Poate dobândi calitatea de
detectiv particular persoana care
îndeplineste urmatoarele conditii:
a) are cetatenia româna sau cetatenia
unuia dintre statele membre ale Uniunii
Europene ori ale Spatiului Economic
European;
b) poseda cel putin studii medii si este
absolventa a unei scoli postliceale de
detectivi sau a îndeplinit functia de
politist ori lucrator în cadrul unor
institutii publice cu atributii în
domeniul apararii, ordinii publice sau
sigurantei nationale ori este absolventa
a unei institutii de învatamânt
superior;
c) este apta din punct de vedere
medical;
d) sa nu fi fost condamnata pentru
infractiuni savârsite cu intentie;
e) nu desfasoara o activitate care
implica exercitiul autoritatii publice;
f) a obtinut avizul inspectoratului de
politie judetean sau al Directiei
generale de politie a municipiului
Bucuresti, dupa caz;
g) a promovat examenul de atestare a
calitatii de detectiv particular,
conform prevederilor art. 7, ori detine
un certificat de calificare în aceasta
profesie sau un atestat similar eliberat
în unul dintre statele membre ale
Uniunii Europene si ale Spatiului
Economic European.
Norme:
3.1. Cetatenii statelor membre ale
Uniunii Europene sau ale Spatiului
Economic European dobândesc calitatea de
detectiv particular pe teritoriul
României:
a) prin recunoasterea de catre
Inspectoratul General al Politiei Române
a certificatului de calificare în
aceasta profesie sau a atestatului
similar eliberat în unul dintre statele
membre ale Uniunii Europene sau ale
Spatiului Economic European, conform
Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea
diplomelor si calificarilor profesionale
pentru profesiile reglementate din
România; sau
b) prin promovarea examenului de
atestare a calitatii de detectiv
particular, conform art. 7 din lege.
3.2. Cetatenii statelor membre ale
Uniunii Europene sau ale Spatiului
Economic European pot face dovada
îndeplinirii conditiilor prevazute de
art. 5 lit. c) si d) din lege cu
documentele echivalente celor prevazute
la art. 6 lit. f) si g) din lege,
eliberate de autoritatile competente din
unul dintre aceste state.
3.3. Documentele care atesta formarea în
profesie sau experienta profesionala,
solicitate conform art. 2 alin. (3) si
art. 5 lit. b) din lege, eliberate în
unul dintre statele membre ale Uniunii
Europene sau ale Spatiului Economic
European, se recunosc în scop
profesional de catre Inspectoratul
General al Politiei Române, conform
Legii nr. 200/2004.
3.4. Documentele care atesta studiile
medii si universitare, eliberate în
strainatate, prevazute la art. 2 alin.
(3) si la art. 5 lit. b) din lege, se
recunosc de catre Ministerul Educatiei
si Cercetarii.
3.5. Dispozitiile pct. 3.1 lit. a), pct.
3.3 si 3.4 se aplica si cetatenilor
români.
3.6. Procedura de recunoastere prevazuta
la pct. 3.1 lit. a) si la pct. 3.3 se
stabileste prin ordin al ministrului
administratiei si internelor.
Art. 6. - Pentru sustinerea examenului
de atestare a calitatii de detectiv
particular, cei interesati trebuie sa
depuna la inspectoratele de politie
judetene sau, dupa caz, la Directia
generala de politie a municipiului
Bucuresti, urmatoarele acte:
a) cerere;
b) curriculum-vitae;
c) actul de stare civila, copie
legalizata;
d) actul de studii, copie legalizata;
e) actul de absolvire a unui curs de
specialitate, în copie legalizata;
f) certificate medicale si de testare
psihologica eliberate de catre o unitate
sanitara specializata, respectiv, de un
laborator autorizat;
g) certificat de cazier judiciar;
h) declaratie din care sa rezulte ca nu
se afla în situatia prevazuta la art. 5
lit. e);
i) dovada achitarii tarifului pentru
sustinerea examenului de atestare a
cunostintelor, stabilit în conformitate
cu dispozitiile legale.
Art. 7. - (1) Calitatea de detectiv
particular se dobândeste în urma
verificarii îndeplinirii conditiilor
prevazute de lege si a examinarii
candidatilor de catre o comisie
instituita la nivelul inspectoratului de
politie judetean, respectiv al Directiei
generale de politie a municipiului
Bucuresti.
(2) Comisia prevazuta la alin. (1) se
întruneste trimestrial, iar verificarea
cunostintelor se face potrivit tematicii
aprobate de Inspectoratul General al
Politiei Române.
(3) Dupa promovarea examenului,
detectivului particular i se elibereaza
un atestat, pe baza caruia se poate
asocia ori angaja la o societate
licentiata sau îsi poate înfiinta
cabinet individual pentru desfasurarea
de activitati de investigare.
(4) Persoana respinsa la examen poate
depune contestatie la Inspectoratul
General al Politiei Române în termen de
3 zile, acesta având obligatia sa o
solutioneze în termen de 30 de zile de
la data depunerii.
(5) Cetatenii din statele membre ale
Uniunii Europene si ale Spatiului
Economic European care au calitatea de
detectiv particular pot desfasura
activitatile specifice acestei profesii
pe teritoriul României, în conditiile
prezentei legi, exclusiv în baza unei
delegatii emise de societatea pe care o
reprezinta, în vederea solutionarii
cazului ce face necesara prezenta
acestora în România. Cetatenii din
statele membre ale Uniunii Europene si
ale Spatiului Economic European fac
dovada calitatii de detectiv particular
cu actul care atesta în mod valabil
aceasta calitate în statul de origine
sau de provenienta.
(6) Detectivii prevazuti la alin. (5) au
obligatia ca înaintea desfasurarii
oricaror activitati specifice si la
încetarea acestora sa înstiinteze
organul de politie competent teritorial.
Norme:
4.1. Comisia de examinare prevazuta la
art. 7 alin. (1) din lege se constituie
prin dispozitie scrisa a directorului
general al Directiei Generale de Politie
a Municipiului Bucuresti, respectiv a
inspectorului-sef al inspectoratului de
politie judetean, si este formata din
ofiteri de politie specializati în
domeniu. Comisia are în componenta un
presedinte, 2 membri si un secretar.
4.2. La lucrarile comisiei de examinare
pot participa reprezentanti anume
mandatati ai asociatiilor profesionale
de detectivi, cu rol consultativ la
adoptarea deciziei de atestare
individuala.
4.3. Tematica de examinare în vederea
atestarii se stabileste de catre
Inspectoratul General al Politiei Române,
la propunerea Directiei de investigatii
criminale, si se aduce la cunostinta
publicului, prin mijloacele de
comunicare în masa ori prin afisare la
sediile unitatilor de politie la care se
constituie comisii de examinare în
vederea atestarii, cu minimum 30 de zile
înainte de data organizarii examinarii
candidatilor.
4.4. Examenul pentru obtinerea
atestatului de detectiv particular
consta într-o proba scrisa, eliminatorie,
precum si în sustinerea unui interviu.
În functie de rezultatele obtinute,
candidatii sunt declarati "admisi" sau "respinsi".
4.5. Lista cuprinzând situatia
rezultatelor obtinute la examenele de
atestare se afiseaza la sediul unitatii
de politie care organizeaza examinarea,
în locuri accesibile publicului.
4.6. În termen de 24 de ore de la data
afisarii rezultatelor, candidatii
respinsi la examenul de obtinere a
atestatului pot depune contestatie la
sediul inspectoratului de politie
judetean ori la Directia Generala de
Politie a Municipiului Bucuresti, dupa
caz.
4.7. Contestatiile se solutioneaza de o
comisie speciala, numita prin dispozitie
a sefului unitatii de politie care a
organizat examenul de obtinere a
atestatului de detectiv particular si
care are în componenta: un presedinte, 2
membri, ofiteri de politie specializati
în domeniu si un secretar. Functia de
presedinte al comisiei de contestatii va
fi îndeplinita de unul dintre
inspectorii adjuncti ai inspectoratului
de politie judetean, respectiv de un
director adjunct al Directiei Generale
de Politie a Municipiului Bucuresti, iar
functia de secretar va fi îndeplinita de
seful structurii de resurse umane a
unitatii de politie.
4.8. Forma si continutul atestatului de
detectiv particular sunt prevazute în
anexa nr. 2 la prezentele norme.
4.9. La sosirea pe teritoriul României,
înainte de declansarea oricarei
activitati în calitate de detectiv
particular, în baza art. 7 alin. (6),
cetatenii din statele membre ale Uniunii
Europene si ale Spatiului Economic
European au obligatia de a înstiinta în
scris, conform formularului prezentat în
anexa nr. 3 la prezentele norme,
unitatea de politie pe raza careia
urmeaza sa initieze investigatia.
Art. 8. - (1) Calitatea de detectiv
particular înceteaza:
a) prin renuntare scrisa, care se depune
la inspectoratul de politie judetean sau,
dupa caz, la Directia generala de
politie a municipiului Bucuresti;
b) prin anularea atestatului în
conditiile art. 23 alin. (2);
c) când persoana în cauza nu mai
îndeplineste conditiile prevazute la
art. 5 lit. a) si c)-e).
Norme:
5.1. În termen de 3 zile de la data
constatarii savârsirii uneia dintre
faptele prevazute la art. 23 alin. (2)
din lege, atestatul de detectiv
particular poate fi anulat de unitatea
de politie emitenta, prin dispozitia
semnata de seful acesteia.
5.2. În maximum 5 zile de la data
anularii atestatului, organul de politie
care a dispus masura va comunica despre
aceasta atât societatii în care îsi
desfasoara activitatea detectivul
particular, cât si persoanei împotriva
careia s-a dispus masura respectiva.
5.3. În termen de 3 zile de la primirea
comunicarii, persoana careia i s-a
anulat atestatul este obligata sa depuna
legitimatia de detectiv particular la
sediul unitatii de politie care a dispus
anularea.
5.4. În termen de 3 zile de la data
producerii unuia dintre cazurile
prevazute de art. 8 alin. (1) lit. c)
din lege, persoana care are calitatea de
detectiv particular este obligata sa
comunice în scris acest lucru unitatii
de politie care i-a eliberat atestatul.
5.5. Pe perioada încetarii sau
suspendarii calitatii de detectiv
particular, persoana în cauza este
obligata sa predea legitimatia de
detectiv particular unitatii de politie
emitente.
5.6. În situatia în care atestatul este
anulat ca urmare a contraventiei
prevazute la art. 18 alin. (1) lit. c)
raportat la art. 15 lit. a)-c) din lege,
masura anularii va fi comunicata si
organelor cu atributii în domeniul
sigurantei nationale, potrivit
competentelor legale, împreuna cu datele
si informatiile obtinute.
(2) Calitatea de detectiv particular se
suspenda:
a) când împotriva persoanei în cauza se
pune în miscare actiunea penala, pentru
o infractiune savârsita cu intentie, în
legatura cu activitatea sa de detectiv;
în acest caz suspendarea dureaza pâna la
solutionarea definitiva a cauzei;
b) pe timpul cât detectivul particular
se afla într-una din situatiile
prevazute la art.10;
c) în conditiile prevazute la art. 20 si
art. 23 alin. (1).
Art. 9. - (1) Dupa promovarea examenului
de atestare detectivul particular
utilizeaza, în scopul dovedirii acestei
calitati, legitimatia de detectiv
particular.
(2) Legitimatia de detectiv particular
este nominala si nu este transmisibila.
Modul de eliberare, forma si continutul
legitimatiei se stabilesc prin ordin al
ministrului administratiei si internelor,
care se publica în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Art. 10. - Exercitarea profesiei de
detectiv particular este incompatibila
cu:
a) activitatea salarizata în cadrul
altor profesii, care implica exercitiul
autoritatii publice;
b) activitati care influenteaza
independenta profesiei ori contravin
bunelor moravuri;
c) exercitarea nemijlocita de fapte de
comert, cu exceptia celor conforme
obiectului de activitate si îndeplinirii
atributiilor specifice.
CAPITOLUL III
Drepturile si obligatiile detectivului
particular,
ale societatilor specializate si ale
cabinetelor individuale
în care acesta îsi desfasoara
activitatea
Art. 11. - (1) În exercitarea profesiei,
detectivul particular are dreptul sa
efectueze investigatii în legatura cu
persoanele, bunurile, faptele, datele si
împrejurarile care fac obiectul acestei
activitati, cu respectarea stricta a
drepturilor si libertatilor cetatenilor,
precum si a dispozitiilor legale.
(2) În efectuarea investigatiei,
detectivul particular poate solicita
persoanelor fizice sau autoritatilor
publice informatii care, potrivit legii,
nu sunt clasificate si nu aduc atingere
dreptului la viata intima, familiala si
privata ori altor drepturi si libertati
fundamentale ale persoanei vizate.
Norme:
6.1. În exercitarea profesiei detectivul
particular are dreptul sa efectueze
investigatii si supravegheri prin
observare directa, fotografiere,
înregistrare audio-video si sa solicite
din arhivele si evidentele unor
institutii publice date, care, potrivit
legii, nu sunt clasificate si nu aduc
atingere dreptului la viata intima,
familiala ori privata sau altor drepturi
si libertati fundamentale ale persoanei.
6.2. Datele si informatiile solicitate
vor fi furnizate cu operativitate.
Art. 12. - Detectivul particular are
urmatoarele obligatii:
a) sa manifeste probitate si
constiinciozitate profesionala, scopul
activitatii sale fiind aflarea
adevarului în cauza pentru care a fost
angajat;
b) sa foloseasca metode si mijloace de
investigare prin care sa nu aduca
atingere normelor de drept ori
drepturilor si libertatilor cetatenesti;
Norme:
7.1. Detectivilor particulari, precum si
societatilor specializate sau
cabinetelor individuale în care acestia
îsi desfasoara activitatea le sunt
interzise urmatoarele activitati:
a) interceptarea unei convorbiri sau
comunicari efectuate prin telefon,
telegraf, fax, retele electronice ori
alte mijloace de transmitere de voce sau
date la distanta, precum si accesul în
spatiile respective pentru instalarea
aparaturii specifice;
b) interceptarea, sustragerea,
distrugerea, retinerea sau deschiderea
fara drept a unei corespondente ori a
altor trimiteri postale adresate unei
persoane;
c) interceptarea comunicatiilor
ambientale în spatiul privat;
d) supravegherea foto-video prin
amplasarea de mijloace tehnice în spatii
private.
e) sa pastreze, chiar si dupa încetarea
calitatii de detectiv particular,
secretul profesional cu privire la
actele, faptele, datele si împrejurarile
despre care a luat cunostinta în timpul
desfasurarii activitatii, cu exceptia
cazurilor expres prevazute de lege;
f) sa nu uzeze de calitatea de detectiv
particular decât în interesul
serviciului.
Art. 13. - Detectivului particular, în
desfasurarea activitatii, îi este
interzisa efectuarea de investigatii cu
privire la:
a) activitatea personalului
reprezentantelor diplomatice si
consulare sau a organizatiilor
internationale cu statut similar;
b) activitatea persoanelor, desfasurata
permanent sau temporar, cu orice titlu,
în interesul autoritatilor publice,
institutiilor sau altor persoane
juridice de interes public ori în
serviciile de interes public;
c) datele confidentiale cu privire la
convingerile politice, religioase,
filozofice sau sindicale si la
exprimarea acestor convingeri, la
orientarea sexuala, sanatatea, originea
sociala sau etnica a unei persoane;
d) cauzele penale aflate în lucru la
organele judiciare;
e) activitatile specifice desfasurate de
institutiile cu atributii în domeniul
apararii, ordinii publice si sigurantei
nationale.
Art. 14. - Societatile specializate si
cabinetele individuale de detectivi
particulari au urmatoarele drepturi:
a) sa se doteze si sa foloseasca
mijloacele tehnice de investigare si
comunicatii permise de lege;
b) sa organizeze cursuri si alte
activitati de pregatire profesionala si
fizica specifice pentru perfectionarea
pregatirii personalului propriu;
Norme:
8.1. Pentru mijloacele de comunicare
este obligatorie obtinerea prealabila a
autorizatiei pentru frecventele
utilizate, eliberata de Inspectoratul
General pentru Comunicatii si Tehnologia
Informatiei - I.G.C.T.I.
8.2. Tematica pregatirii profesionale si
pentru perfectionarea personalului
propriu va fi prezentata de catre
conducatorii executivi ai societatii
anual, pâna la data de 31 decembrie a
anului în curs pentru anul urmator, la
Inspectoratul General al Politiei Române
- Directia de investigatii criminale, în
vederea aprobarii.
8.3. Tematica va fi utilizata în
procesul pregatirii profesionale numai
dupa aprobarea sa de catre Inspectoratul
General al Politiei Române.
8.4. Daca avizul prevazut la pct. 8.2 nu
este emis în termen de 10 zile de la
primire, tematica se considera aprobata
de drept.
c) sa se afilieze în asociatii
profesionale care sa le reprezinte
interesele în relatiile cu alte
asociatii sau cu institutii ale statului;
d) sa solicite oficial de la
autoritatile publice date despre
persoane, bunuri sau situatii necesare
detectivului particular în procesul de
investigare care, potrivit legii, nu
sunt clasificate si nu aduc atingere
dreptului la viata intima, familiala si
privata ori altor drepturi si libertati
fundamentale ale persoanei vizate .
Art. 15. - (1) În organizarea si
desfasurarea activitatii detectivii
particulari din societatile specializate
si din cabinetele individuale au
obligatia:
a) sa întreprinda investigatii numai în
baza unei conventii scrise încheiate cu
clientul;
b) sa înfiinteze un registru numerotat
si sa îl înregistreze la inspectoratul
de politie judetean sau, dupa caz, la
Directia generala de politie a
municipiului Bucuresti, în care vor tine
evidenta cazurilor investigate;
c) sa comunice datele si informatiile
solicitate de procuror sau de instanta
de judecata, pentru solutionarea unor
cauze penale;
d) în cazurile în care constata ca
informatiile obtinute vizeaza siguranta
nationala, sa sesizeze de îndata
autoritatile cu atributii în domeniu;
e) sa angajeze si sa foloseasca pentru
activitatile specifice de investigatii
numai persoane care au calitatea de
detectiv particular;
f) în raport de posibilitati si pe baza
unor conventii, sa primeasca în practica
elevi ai scolilor de detectivi
particulari.
(2) Societatile specializate si
cabinetele individuale de detectivi
particulari îsi întocmesc regulament de
organizare si functionare, care se
aproba prin dispozitie scrisa a
conducatorului executiv al societatii
sau a sefului cabinetului individual,
dupa caz.
Norme:
9.1. Toate cazurile investigate trebuie
evidentiate în registrul prevazut la
art. 15 lit. b) din lege, ocazie cu care
se vor înscrie în mod obligatoriu si
urmatoarele mentiuni:
a) numarul de ordine al cazului aflat în
lucru la societatea specializata sau la
cabinetul individual;
b) codul clientului corespunzator
codului mapei-anexa în care se grupeaza
datele de identificare ale clientului si
toate documentele întocmite cu ocazia
efectuarii activitatilor în cazul
respectiv; codul poate consta din cifre/numere,
nume sau denumire;
c) obiectul conventiei scrise încheiate
cu clientul;
d) data finalizarii cazului;
e) codul numeric personal al clientului.
9.2. Societatile specializate sau
cabinetele individuale trebuie sa
sesizeze în scris, de îndata,
autoritatile cu atributii în domeniu,
conform atributiilor legale, atunci când
datele sau informatiile, indiferent de
modul în care au fost obtinute, vizeaza
siguranta nationala; acestea sunt
obligate sa puna la dispozitie
autoritatilor sesizate si suportul pe
care, eventual, sunt fixate datele
respective.
9.3. Sunt interzise copierea,
multiplicarea si transcrierea acestor
date si informatii de catre cei care
intra în posesia lor - atât detectivii
particulari, cât si alte persoane din
cadrul societatilor specializate sau al
cabinetelor individuale -, precum si
comunicarea acestora, sub orice forma,
altor persoane fizice sau juridice.
CAPITOLUL IV
Sanctiuni
Art. 16. - Nerespectarea dispozitiilor
prezentei legi atrage, dupa caz,
raspunderea civila, materiala,
disciplinara, contraventionala sau
penala.
Art. 17. - Încalcarea prevederilor art.
2 alin. (1), ale art.4, precum si
declararea de date false prin actul
prevazut la art. 6 lit.h) constituie
infractiuni si se pedepsesc potrivit
Codului penal.
Art. 18. - Constituie contraventii
urmatoarele fapte:
a) efectuarea de investigatii în alte
cazuri decât cele prevazute la art. 1
alin. (1) sau cu încalcarea prevederilor
art. 12 lit. b)-d) si ale art. 13;
b) încalcarea prevederilor art. 3 alin.
(1) si (3) si ale art. 7 alin. (6);
c) încalcarea prevederilor art. 2 alin.
(2) si (3), art. 3 alin. (2) si ale art.
15 lit. a)-e).
Art. 19. - (1) Contraventiile prevazute
la art. 18 se sanctioneaza dupa cum
urmeaza:
a) faptele prevazute la lit. a) si c),
cu amenda de la 5.000.000 lei la
10.000.000 lei;
b) fapta prevazuta la lit. b), cu amenda
de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.
(2) În cazul contraventiilor prevazute
la art. 18 lit. c), sanctiunea amenzii
poate fi aplicata si persoanei juridice,
caz în care limitele acesteia sunt de la
10.000.000 lei la 25.000.000 lei.
Art. 20. - (1) Repetarea savârsirii
contraventiilor prevazute la art. 18
lit. a) si c) în interval de un an,
atrage suspendarea atestatului pe o
perioada de la 3 la 6 luni.
(2) Suspendarea atestatului si revocarea
suspendarii se dispun, în toate cazurile,
de catre Inspectoratul General al
Politiei Române, la propunerea
inspectoratelor de politie judetene sau
Directiei generale de politie a
municipiului Bucuresti si se comunica
persoanei în cauza.
Norme:
10.1. În situatia prevazuta la art. 20
alin. (1) din lege, suspendarea
atestatului se dispune în scris de catre
Inspectoratul General al Politiei Române
- Directia de investigatii criminale, la
propunerea motivata a inspectoratului de
politie judetean sau a Directiei
Generale de Politie a Municipiului
Bucuresti din care face parte organul
constatator, în termenul prevazut la
pct. 5.1.
10.2. Dispozitia de suspendare va fi
comunicata în scris persoanei în cauza,
respectiv societatii în care aceasta îsi
desfasoara activitatea, de catre
inspectoratul de politie judetean sau
Directia Generala de Politie a
Municipiului Bucuresti, în termenul
prevazut la pct. 5.2.
Art. 21. - Constatarea contraventiilor
si aplicarea sanctiunilor se fac de
catre politisti anume desemnati de
Inspectoratul General al Politiei Române.
Art. 22. - Prevederile Ordonantei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contraventiilor, aprobata cu
modificari si completari prin Legea nr.
180/2002,cu modificarile ulterioare, cu
exceptia art. 28 si 29, se aplica si
contraventiilor prevazute de prezenta
lege.
Art. 23. - (1) Încalcarea obligatiilor
prevazute la art. 15 alin. (1) lit.
a)-e) atrage si suspendarea atestatului
de detectiv particular sau, dupa caz, a
licentei de functionare a societatii
specializate ori a cabinetului
individual de detectivi particulari, pe
o perioada cuprinsa între o luna si 3
luni.
(2) Atestatul de detectiv particular sau,
dupa caz, licenta de functionare a
societatii specializate ori a
cabinetului individual de detectivi
particulari se anuleaza daca, într-un
interval de un an de la data la care a
expirat termenul de suspendare a
atestatului sau a licentei, este
savârsita din nou una dintre faptele
care atrag masura suspendarii.
Art. 24. - (1) Masurile prevazute la
art. 23 referitoare la suspendarea sau
la anularea atestatului de detectiv
particular se dispun de catre
inspectoratul de politie judetean care
l-a emis sau, dupa caz, de catre
Directia generala a politie a
municipiului Bucuresti.
(2) Suspendarea sau anularea licentei de
functionare a societatii specializate
ori a cabinetului individual de
detectivi particulari se dispune, în
conditiile prezentei legi, de catre
Inspectoratul General al Politiei Române.
Norme:
11.1. Suspendarea sau anularea
atestatului de detectiv particular se
dispune de catre inspectoratul de
politie judetean sau Directia Generala
de Politie a Municipiului Bucuresti în
conditiile prevazute de lege si de
prezentele norme.
11.2. Suspendarea sau anularea licentei
de functionare a societatii se dispune
de inspectoratul de politie judetean sau
Directia Generala de Politie a
Municipiului Bucuresti, numai dupa
obtinerea aprobarii de la Inspectoratul
General al Politiei Române - Directia de
investigatii criminale.
CAPITOLUL V
Dispozitii finale
Art. 25. - Controlul activitatii
specifice desfasurate de societatile
specializate si de cabinetele
individuale de detectivi particulari se
efectueaza de politisti anume desemnati
de catre Inspectoratul General al
Politiei Române, cu avizul Ministerului
Public.
Norme:
12.1. Controlul va fi efectuat anual sau
ori de câte ori exista sesizari din care
rezulta ca activitatea societatii sau
cabinetului individual de detectivi
particulari nu se desfasoara în
conformitate cu prevederile legale.
12.2. Cu ocazia controlului vor fi avute
în vedere urmatoarele aspecte:
a) autenticitatea actelor de constituire
si functionare a societatii specializate
sau cabinetului individual de detectivi
particulari si legalitatea functionarii
acestora;
b) daca asociatii/actionarii, precum si
conducatorul societatii sau cabinetului
individual de detectivi particulari si
personalul acestora întrunesc conditiile
si criteriile prevazute de lege si de
prezentele norme;
c) existenta registrului prevazut de
lege si înregistrarea datelor
obligatorii în acesta;
d) existenta unor incompatibilitati ori
interdictii în exercitarea profesiei de
detectiv particular.
12.3. În toate situatiile, constatarile
facute cu ocazia controlului efectuat la
societatile specializate sau cabinetele
individuale de detectivi particulari vor
fi evidentiate în registrul unic de
control, unde se mentioneaza identitatea
si calitatea organului de control,
masurile propuse si sanctiunile aplicate.
Art. 26. - Inspectoratul General al
Politiei Române tine evidenta tuturor
detectivilor atestati, a societatilor
specializate si a cabinetelor
individuale de detectivi particulari.
Art. 27. - Nomenclatorul de activitati
din economia nationala se completeaza cu
activitatea de detectiv particular.
Art. 27.1. - (1) Prevederile prezentei
legi se completeaza cu dispozitiile
legale privind recunoasterea diplomelor
si calificarilor profesionale pentru
profesiile reglementate din România.
(2) Documentele necesare pentru
dobândirea calitatii de detectiv
particular, altele decât cele prevazute
la alin. (1), eliberate cetatenilor
statelor membre ale Uniunii Europene sau
apartinând Spatiului Economic European,
de catre autoritatile statului de
origine sau de provenienta, sunt
recunoscute în conditiile legii.
Art. 28. - (1) Prezenta lege intra în
vigoare la 90 de zile de la publicarea
în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
(2) În 60 de zile de la publicare,
Inspectoratul General al Politiei Române
si Serviciul Român de Informatii vor
elabora proiectul normelor de aplicare a
legii, pe care îl vor supune aprobarii
Guvernului.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat si
Camera Deputatilor în sedinta din 26
iunie 2003, cu respectarea prevederilor
articolului 74 alineatul (1) din
Constitutia României.
PRESEDINTELE SENATULUI
Nicolae Vacaroiu
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
Viorel Hrebenciuc
Baza legislativa
- Legea Nr. 329 din 8 iulie 2003 privind
exercitarea profesiei de detectiv
particular, Publicata în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 530 din 23 iulie
2003;
- Legea nr. 353 din 15 iulie 2004 pentru
modificarea si completarea Legii nr.
329/2003 privind exercitarea profesiei
de detectiv particular, Publicata în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din
26 iulie 2004;
- Hotarârea de Guvern nr. 1666 din 7
octombrie 2004 pentru aprobarea Normelor
de aplicare a Legii nr. 329/2003 privind
exercitarea profesiei de detectiv
particular, Publicata în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 987 din 27
octombrie 2004. |